Mărturisirea lui Hristos începe prin felul în care trăim, a spus Episcopul Basarabiei de Sud la Chioselia Mare[2026-10-12]basilica.roMărturisirea lui Hristos începe prin felul în care trăim, a spus Episcopul Basarabiei de Sud la Chioselia Mare „Mărturisirea lui Hristos începe prin felul în care trăim, prin dragostea pe care o arătăm celor din jur şi prin cuvântul bun pe care îl adresăm celor care au nevoie de încurajare”, a subliniat duminică Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Chioselia Mare, Republica Moldova. Preasfinţia Sa a explicat perciopa evanghelică a pescuirii minunate şi a chemării primilor Apostoli, evidenţiind importanţa ascultării de Dumnezeu şi a încrederii în ajutorul Său. „Vedem că aceşti pescari, care aveau să devină Apostolii Domnului, erau oameni simpli, dar iscusiţi în meşteşugul lor. Cu toate acestea, după o noapte întreagă de trudă, nu au reuşit să prindă nimic. Abia atunci când au ascultat de cuvântul Mântuitorului, osteneala lor a adus rod îmbelşugat”. „Atunci când nu lucrăm împreună cu Hristos şi nu conştientizăm că tot ceea ce avem provine de la Dumnezeu, riscăm să risipim roadele muncii noastre. Însă, atunci când Îl avem pe Dumnezeu în viaţa noastră, când ne punem nădejdea în ajutorul Său şi săvârşim lucrarea cea bună spre slava Lui, toate pot spori şi pot aduce roade binecuvântate”, a subliniat ierarhul. Smerenia Sfântului Apostol Petru Pornind de la reacţia Sfântului Apostol Petru după pescuirea minunată, Episcopul Basarabiei de Sud a evidenţiat recunoaşterea propriei nevrednicii şi chemarea omului la slujire. „În faţa lucrării dumnezeieşti, Sfântul Apostol Petru şi-a recunoscut nevrednicia şi păcătoşenia. Această smerenie trebuie să ne însoţească şi pe noi, deoarece apropierea de Dumnezeu ne ajută să ne vedem mai limpede neputinţele şi să înţelegem cât de mult avem nevoie de mila şi de iubirea Sa”. „Hristos nu l-a îndepărtat pe Sfântul Apostol Petru pentru mărturisirea nevredniciei sale, ci l-a chemat la o misiune mai înaltă, spunându-i: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni (Luca 5, 10)”, a explicat ierarhul. „Să ducem vestea cea bună” Preasfinţitul Părinte Veniamin i-a îndemnat pe credincioşi să împărtăşească şi altora bucuria credinţei. „Vă îndemn să avem şi noi voinţa şi râvna Sfântului Apostol Petru, să nu păstrăm doar pentru noi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, ci să ducem vestea cea bună în familiile noastre, în casele vecinilor şi ale prietenilor”. La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Basarabiei de Sud a oferit comunităţii un exemplar al Noului Testament cu Psalmi şi o icoană a Sfântului Ierarh Dionisie, ocrotitorul Episcopiei Basarabiei de Sud. Părintele paroh Veaceslav Maxim i-a mulţumit ierarhului pentru vizită şi pentru sprijinul acordat comunităţii. Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Chioselia Mare a fost înfiinţată în anul 2000. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3, Ultimul acces: 2026-10-16 09:10:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1